„Vă doresc să aveți parte de norocul pe care l-am avut eu”. Mesajul tulburător al medicului Radu Zamfir pentru români, de Crăciun

 „Vă doresc să aveți parte de norocul pe care l-am avut eu. Mesajul tulburător al medicului Radu Zamfir pentru români, de Crăciun
Publicat: 24/12/2014, 19:47

A reușit să păcălească moartea în urmă cu 11 luni și a continuat să își facă meseria cu aceeași dăruire, fără să se gândescă vreo secundă că din cauza profesiei era să își piardă viața. Este vorba de medicul Radu Zamfir, unul dintre supraviețuitorii accidentului aviatic petrecut pe data de 20 ianuarie în munții Apuseni, atunci când două persoane, pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion, și-au pierdut viața.

Au trecut mai bine de 330 de zile de atunci, dar dr. Zamfir nu va uita toată viața clipele grele prin care a trecut. La zece zile de la tragicul accident s-a urcat din nou în avion și a plecat iar în misiune de recoltare de organe pentru persoanele care au nevoie de transplant.

Într-un interviu acordat gândul, medicul a vorbit despre cele mai frumoase momente din anul 2014 și despre așteptările pe care le are atât ca medic, dar și ca om de la anul ce urmează.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că anul acesta Sărbătorile de Iarna mă prind alături de familia mea. Nu am cuvinte să exprim regretul că doi dintre membrii echipajului nu mai sunt printre noi. Spiritul lor e, însă viu, și așa va rămâne. Ca medic, mă bucur că pot să îmi fac în continuare datoria față de semenii mei”, sunt gândurile pe care medicul le are în Ajun de Crăciun.

Dr. Radu Zamfir a vorbit și despre clipele frumoase pe care i le-a adus anul ce urmează să se încheie peste câteva zile. „Solidaritatea umană a celor care au fost alături de mine în clipele grele prin care am trecut, și nu au fost puțini aceștia, este cel mai frumos moment trăit de mine în anul 2014”.

De la anul ce vine își dorește stabilitate și prosperitate, „având în vedere că noi construim realitatea în care trăim”. Ca medic, în schimb, își dorește „siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru medici”.

La final, dr. Radu Zamfir a transmis un mesaj de Crăciun tuturor românilor: „Vă doresc să aveți parte de norocul pe care l-am avut eu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×